Login Creaţi un cont Recuperaţi parola
Expolitoral turism

Consumatorii și întreprinderile vor face economii datorită noilor norme ale UE privind plățile transfrontaliere

plati.jpg

16.12.2019

Începând din 16.12.2019, consumatorii și întreprinderile din statele membre care nu fac parte din zona euro vor beneficia de plăți transfrontaliere în euro mai ieftine.

Noile norme ale UE vor asigura faptul că pentru toate plățile transfrontaliere în euro efectuate în statele membre care nu fac parte din zona euro – Bulgaria, Croația, Cehia, Danemarca, Ungaria, Islanda, Liechtenstein, Norvegia, Polonia, România și Suedia –, se vor percepe aceleași comisioane ca cele aplicate plăților interne. De exemplu, un consumator bulgar care decide să trimită euro în străinătate va plăti, de acum înainte, același comision ca în cazul unui virament efectuat în leva în Bulgaria. Altfel spus, pentru plățile transfrontaliere în euro se vor percepe comisioane foarte mici sau chiar comisioane zero.

Valdis Dombrovskis, vicepreședintele executiv responsabil cu o economie în serviciul cetățenilor, a declarat: „Datorită acestor noi norme, toți cetățenii noștri și, de asemenea, toate societățile noastre vor putea să efectueze plăți transfrontaliere în euro ieftine, ceea ce reprezintă un exemplu elocvent și concret al avantajelor reale pe care piața unică le poate oferi consumatorilor europeni. De exemplu, o familie din România, care dorește să trimită bani în euro copilului care participă la un schimb Erasmus la Paris, nu va mai fi nevoită să suporte costuri suplimentare, deoarece de acum înainte va plăti același comision ca în cazul unei tranzacții interne în România.”

Comisia va monitoriza îndeaproape aplicarea acestor norme și va colabora strâns cu autoritățile naționale competente pentru a se asigura că normele în cauză sunt corect puse în aplicare. 

Aceste norme, astfel cum sunt prevăzute în Regulamentul (UE) 2019/518, se înscriu în cadrul eforturilor pe care Comisia le depune în prezent pentru a oferi consumatorilor un acces îmbunătățit și mai ieftin la serviciile financiare, astfel cum se menționează în Planul de acțiune privind serviciile financiare pentru consumatori, prezentat în martie 2017.

În etapa următoare, în aprilie 2020, se vor aplica dispoziții suplimentare care vor permite consumatorilor din UE să compare comisioanele de conversie monetară atunci când plătesc cu cardul în altă monedă a UE.

 

 

Enterprise Europe Network

Constanţa 19/04

6°C

acum
vânt 18 kmh din NNE
vizibilitate 10 km

11°C

max

6°C

min

11°C

max

9°C

min

emis înCurs valutar BNR 18/04

EUR
4.9763
+0.02%
GBP
5.8158
-0.23%
USD
4.6625
-0.24%
IFR
4.9702
0.00%
Converteşte din
în
Suma
=
0,00

Partener

BCR
Biroul Unic