Login Creaţi un cont Recuperaţi parola
Expolitoral turism

Acordul comercial UE-Vietnam a intrat în vigoare de la 1 august 2020

vietnam.jpg

06.08.2020

Exporturile UE către Vietnam vor fi supuse unor taxe mai mici din 1 august 2020. Acesta este efectul imediat al intrării în vigoare a acordului comercial UE-Vietnam, care, în ultimă instanță, va elimina taxele vamale pentru 99 % din mărfurile comercializate între cele două părți. Totodată, desfășurarea activităților comerciale în Vietnam se va simplifica pentru întreprinderile europene: acestea vor fi acum în măsură să investească și să depună oferte pentru contracte publice, beneficiind de șanse egale în raport cu concurenții lor locali. În cadrul noului acord, beneficiile economice sunt însoțite de garanții privind respectarea drepturilor lucrătorilor, protecția mediului și Acordul de la Paris privind schimbările climatice, prin dispoziții ferme în ceea ce privește dezvoltarea durabilă, care sunt obligatorii din punct de vedere juridic și executorii.

Context

Vietnamul este cel de-al doilea partener comercial al UE ca mărime din Asociația Națiunilor din Asia de Sud-Est (ASEAN), după Singapore, înregistrând un comerț cu mărfuri în valoare de 45,5 miliarde de euro în 2019 și cu servicii în valoare de 4 miliarde de euro (2018).

Principalele exporturi ale UE către Vietnam sunt produse de înaltă tehnologie, inclusiv mașini și echipamente electrice, aeronave, vehicule și produse farmaceutice. Principalele exporturi ale Vietnamului către UE sunt produse electronice, încălțăminte, produse textile și de îmbrăcăminte, cafea, orez, fructe de mare și mobilier.

România și Vietnam au deja o relație comercială strânsă. Acordul comercial UE-Vietnam îi va oferi un impuls major.

  • 113 companii românești exportă  deja în Vietnam

 

  • 67% din ele sunt întreprinderi mici și mijlocii.

 

 

  • Vietnam este al 32-lea cel mai mare partener comercial  al României din afara UE

 

  • 52 milioane EUR- Valoarea exporturilor românești în Vietnam.

 

 

  • 151 milioane EUR -Valoarea importurilor românești din Vietnam.

 

https://ec.europa.eu/commission/presscorner/detail/ro/MEMO_18_6128

 

 

 

Enterprise Europe Network

Constanţa 18/04

14°C

acum
vânt 25 kmh din VNV
vizibilitate 10 km

14°C

max

9°C

min

11°C

max

8°C

min

emis înCurs valutar BNR 18/04

EUR
4.9763
+0.02%
GBP
5.8158
-0.23%
USD
4.6625
-0.24%
IFR
4.9702
0.00%
Converteşte din
în
Suma
=
0,00

Partener

BCR
Biroul Unic