Login Creaţi un cont Recuperaţi parola
Expolitoral turism

Președintele CCIR, dl. Mihai Daraban, în vizită oficială în Regatul Hașemit al Iordaniei

Comunicat.jpg

17.11.2016

Președintele Camerei de Comerț și Industrie a României (CCIR), dl. Mihai Daraban, îl însoțește astăzi, 16 noiembrie, pe dl. Lazăr Comănescu, ES Ministrul Afacerilor Externe al României, în vizita oficială în Amman, Regatului Hașemit al Iordaniei (RHI).

Cu această ocazie, a avut loc o întrevedere cu dl. Jawad Anani, Viceprim-Ministru pentru Afaceri Economice din Ministerul pentru Investiții al Regatului Hașemit al Iornadiei. În cadrul acestei întâlniri la nivel înalt au fost dezbătute teme de interes pentru dezvoltarea relațiilor economice și investiționale bilaterale și au fost prezentate posibile căi de acces către noi punți de colaborare România – Iordania.

Înaintea deplasării în Regatul Hașemit al Iordaniei, președintele CCIR, dl. Mihai Daraban a declarat că „există deja o tradiție de exporturi în Iordania, în special în zona de echipamente energetice, produse siderurgice şi chimice, piese de schimb şi produse de uz casnic, iar noi importăm cu precădere medicamente, legume şi fructe proaspete în extra-sezon. Sunt absolut convins că România are multe alte produse care își pot găsi piețe de desfacere în Iordania, iar noi, prin această vizită oficială, urmărim să deschidem drumul investitorilor și să facilităm stabilirea de noi punți de comunicare între cele două medii de afaceri”.

De-a lungul istoriei economice recente, vizitele bilaterale, atât cele cu caracter politic, cât şi cele de natură economică au fost coordonate, în majoritatea cazurilor, de Camerele de Comerţ şi Industrie din cele două ţări.
Cu ocazia prezentei vizite oficiale a delegației române în Regatul Hașemit al Iordaniei, președintele CCIR, dl. Mihai Daraban, a semnat un Memorandum de colaborare cu ES Vicepreședintele secund Camerei de Comerț a Iordaniei, dl. Raed Hamada, menit să susțină mediile de afaceri din cele două state.

Vizita oficială a Președintelui CCIR, dl. Mihai Daraban în Regatului Hașemit al Iordaniei  a continuat cu întrevederea la Senat, cu dl. Faisal Akef al Fayez, ES Președintele Senatului RHI, urmând ca în cursul zilei de astăzi să se întâlnească și cu dl. Nasser Judeh, ES Viceprim Ministru și Ministru al Afacerilor Externe și pentru Expatriați al RHI.

Informații de background

Conform informaţiilor oferite de ONRC, la data de 31 august 2016, Iordania nu se regăseşte în topul celor 50 pe ţări de rezidenţă a investitorilor cu participare străină la capitalul social. În prezent, pe teritoriul României activează un număr de 594 de companii cu capital integral și un capital social subscris iordanian (noiembrie 2016) de 16,63 mil. Euro.

Firmele iordaniene participă pe bază individuală la principalele manifestări expoziţionale din România (TIBCO şi TIB), iar cele româneşti sunt prezente, individual sau sub pavilion naţional, la SOFEX şi REBUILD IRAQ.

Investitorii iordanieni au participat separat sau în asociere cu investitori arabi şi europeni, la proiecte de investiţii în România, în special în sectorul de comerţ, turism, în industria chimică şi de vopsele, industria farmaceutică, cea de utilaj greu şi energetic, echipamente electrice, materiale de construcţii şi în sectorul imobiliar.

Biroul Comunicare Publică, tel. 0374474373; 0213190085; 0374474375; fax: 0213190156; e-mail: bcp@ccir.ro

Pagini recomandate

Enterprise Europe Network

Constanţa 20/05

10°C

acum
vânt 14 kmh din ESE
vizibilitate 10 km

17°C

max

10°C

min

18°C

max

15°C

min

emis înCurs valutar BNR 17/05

EUR
4.9751
-0.01%
GBP
5.8059
+0.11%
USD
4.5879
+0.23%
IFR
4.9759
0.00%
Converteşte din
în
Suma
=
0,00

Partener

BCR
Biroul Unic