Login Creaţi un cont Recuperaţi parola
Expolitoral turism

De azi, adio fumat în spaţiile publice închise!

17.03.2016

Potrivit Legii nr. 15/2016 pentru prevenirea şi combaterea consumului produselor din tutun, explicate în ghidul privind implementarea Legii nr. 15/2016 pentru prevenirea și combaterea consumului produselor din tutun, "se interzice fumatul în toate spaţiile publice închise, spaţiile închise de la locul de muncă, mijloacele de transport în comun, locurile de joacă pentru copii. Se interzice complet fumatul în unităţile sanitare, de învăţământ, precum şi cele destinate protecţiei şi asistenţei copilului, de stat şi private".

Spațiul public este considerat orice spațiu accesibil publicului (de ex. din domeniul cultural artistic, sănătate, învățământ, alimentație publică, cluburi, baruri, cafenele etc.) sau destinat utilizării colective (de ex. pentru activități comerciale, sportive, târguri, expoziții etc.), indiferent de forma de proprietate ori de dreptul de acces.

Spațiul public închis reprezintă orice spațiu accesibil publicului sau destinat utilizării colective, indiferent de forma de proprietate ori de dreptul de acces, care are un acoperiș, plafon sau tavan și care este delimitat de cel puțin doi pereți, indiferent de natura acestora sau de caracterul temporar sau permanent. Prin ”perete” se înțelege orice element de construcție așezat vertical (sau puțin înclinat) care limitează, separă sau izolează: - încăperile unei clădiri/ construcții între ele (pereți interiori) sau de exterior (pereți exteriori) și care susțin planșeele, etajele și acoperișul, respectiv - anumite spații ale unui sistem tehnic între ele (pereți interiori) sau sistemul tehnic de spațiul înconjurător.

Legea prevede sancțiuni pentru:

  • Persoanele fizice care fumează în spațiile în care fumatul este interzis: amendă contravențională de la 100 la 500 de lei;
  • Persoanele juridice care administrează spațiile în care fumatul este interzis: amendă contravențională de 5000 lei (prima abatere), amendă contravențională de 10.000 lei și suspendarea activității până la remedierea situației (a doua abatere), amendă contravențională de 15.000 și închiderea unității la următoarea abatere.

Pentru o bună implementare a legii, se recomandă ca administratorii de spații publice închise și locuri de muncă să afișeze lângă indicatorul cu „Fumatul interzis” numărul de telefon al celei mai apropiate unități de poliție locală sau structuri de poliție în localitățile în care unde nu există poliție locală.

112 nu este un număr de apel pentru reclamaţii cu privire la încălcarea Legii 15/ 2016!

Documente

Pagini recomandate

Enterprise Europe Network

Constanţa 05/05

8°C

acum
vânt 18 kmh din S
vizibilitate 10 km

9°C

max

8°C

min

17°C

max

10°C

min

emis înCurs valutar BNR 02/05

EUR
4.9764
+0.01%
GBP
5.8180
-0.02%
USD
4.6500
+0.30%
IFR
4.9759
+0.11%
Converteşte din
în
Suma
=
0,00

Partener

BCR
Biroul Unic