Login Creaţi un cont Recuperaţi parola
Expolitoral turism

Seminar Protecţia datelor personale - obligaţii legale şi soluţii tehnice

14 martie 2018, Sediul Camerei de Comerţ, b-dul Alexandru Lăpuşneanu nr. 185A

Până la intrarea în vigoare, la 25 mai 2018, a Regulamentul UE nr. 679/2016, cunoscut drept Regulamentul General privind Protectia Datelor Personale (GDPR), mai este puţin timp şi dacă nu luaţi măsuri pentru conformare legală, amenzile sunt foarte mari.

Pentru nereguli privind modul în care colectaţi, prelucraţi şi securizaţi informaţiile personale despre angajaţii şi clienţii dvs, amenzile prevăzute de Regulamentul UE sunt de  20 de milioane de euro sau 4% din cifra de afaceri anuală.

Iar conformarea presupune un efort complex, care începe cu identificarea datelor sensibile, localizarea acestora şi continuă cu gestionarea accesului la ele şi cu protecţia lor.

Ce spune acest Regulament? De ce este atât de important?

GDPR spune în principiu că informaţiile pe care le deţineti despre clienţii dvs. (nume, adresă, adresa de e-mail, telefon, CNP, date privind starea lor de sanatate sau convingerile politice etc.) sunt informaţii CONFIDENTIALE şi nu pot circula liber! Ele trebuie protejate, iar responsabilitatea protejării lor vă revine în întregime dvs.!

Centrul Enterprise Europe Network din cadrul Camerei de Comert, Industrie, Navigaţie şi Agricultură  Constanţa, pentru a veni in întâmpinarea dumneavoastră,  organizează în data de 14 martie 2018, seminarul ” Protecţia datelor personale – obligaţii legale şi soluţii tehnice “, începând cu ora 10, în Sala de conferinţe C.C.I.N.A, B-dul Alexandru Lăpuşneanu 185A, etaj II, intrarea Ag.BRD.

Evenimentul se adresează companiilor, autorităţilor publice, institiţiilor, ONG -urilor care procesează date cu caracter personal si va fi  susţinut de  av.dr. Andrei Săvescu, unul din cei mai cunoscuţi experţi în protecţia datelor din România.

Predă cyberlaw din anul 2005, la Universitatea Româno-Americană și, din anul 2015, la Universitatea de Vest din Timișoara, în cadrul programului de masterat. A susţinut conferinţe, dezbateri și ateliere, organizate de Societatea de Știinţe Juridice, cu privire la aplicarea Regulamentului general privind protecţia datelor, la care au participat sute de profesioniști, manageri, consilieri juridici și avocaţi de top, din case de avocatură prestigioase. Andrei Săvescu este directorul Revistei Române pentru Protecţia Datelor.

Agenda evenimentului:

  • 10.00 - 10.30     Înscrierea participanţilor
  • 10.30 – 12.00     Partea I
  1. Regulamentul General privind Protecţia Datelor
  2. Ce trebuie să facă operatorii economici şi cum?
  3. Probleme juridice pe care le ridică noua reglementare
  4. Cine poate fi data protection officer (DPO) şi ce responsabilităţi are?
  • 12.00- 12.30       Prezentare  soluţii  tehnice
  • 12.30 - 13.30      Pauza de cafea
  • 13.30-  15.00      Partea a II-a
  1. Sesiune exclusivă de întrebări şi răspunsuri

Important! Sesiune exclusivă de întrebări şi răspunsuri

Ca element de noutate, participanţii pot trimite până în data de 12 martie 2018, 1-2 întrebări  la  adresa de e-mail: een@ccina.ro, urmând ca expertul Andrei Savescu să vă ofere răspunsurile concrete şi bine documentate, în cadrul Sesiunii de intrebari si raspunsuri. În timpul evenimentului propriu-zis, în data de 14 martie 2018, puteti adresa şi alte întrebări.

În plus, organizatorii vor oferi participanţilor şi posibilitatea de a discuta direct cu furnizori de soluţii tehnice de management şi securitate date (Crucial Systems SRL, GMB Computers SRL ş.a.)

Domeniul este extrem de complex şi ridică probleme pe care este extrem de greu să le identificaţi şi solutionaţi singuri. De exemplu: în cazul unei eventuale breşe de securitate IT, care duce la un acces nepermis la datele personale ale clienţilor, responsabilitatea poate fi imputată companiei care a implementat soluţia de securitate respectivă.

Taxa de participare este de 140lei+TVA pentru fírmele care sunt membre CCINA Constanţa şi 160lei+TVA pentru fírmele care nu sunt membre  CCINA Constanţa  şi  se va  achita până în data de 12 martie 2018, în contul: CCINA Constanţa: RO59BRDE140SV05935041400, deschis la BRD Sat Vacanţă sau la casierie ( b-dul Al Lapusneanu 185 A, parter).

Se va elibera diplomă de participare.

Pentru buna desfăşurarea a evenimentului, vă rugăm să confirmaţi participarea prin transmiterea formularului anexat, până în data de 12 martie 2018 , la e-mail: een@ccina.ro  sau fax: 0241 619454.

Informaţii suplimentare: Centrul Enterprise Europe Network Constanţa, telefon: 0241 550960, e-mail: een@ccina.ro, persoana de contact Corina Ürmösi sau e-mail: ruxandra.serescu@ccina.ro, persoana de contact Ruxandra Serescu.

Documente

Confirmare de participare 975.95 KB 19.02.2018
Enterprise Europe Network

Constanţa 25/04

13°C

acum
vânt 0 kmh din ENE
vizibilitate 10 km

16°C

max

12°C

min

15°C

max

9°C

min

emis înCurs valutar BNR 24/04

EUR
4.9761
-0.00%
GBP
5.7878
+0.31%
USD
4.6567
-0.28%
IFR
4.9702
0.00%
Converteşte din
în
Suma
=
0,00

Partener

BCR
Biroul Unic