CURS PRIM AJUTOR

Perioada:

  • 6 noiembrie 2025
  • Sediul Camerei de Comerţ, b-dul Alexandru Lăpuşneanu nr. 185A

Durată:

  • 4 ore

Conform Legii nr. 319/2006 – Legea Sănătății și Securității în muncă, art. 10, indiferent de domeniul de activitate, angajatorul are obligația de a lua măsurile necesare pentru acordarea primului ajutor prin desemnarea lucratorilor care să aplice aceste măsuri.

Salvatori pot fi persoane instruite să acţioneze în caz de necesitate la locul de muncă; persoane martore la accident; colegi de muncă; angajaţi cu vechime în companie/ instituție care cunosc: riscurile specifice locului de muncă, căile de evacuare de urgenţă, starea de sănătate a colegilor, mijloacele de alertă, ierarhia din societate; persoane care acţionează rapid și care nu se pierd uşor cu firea în situaţii critice.

În cadrul sesiunilor organizate de MEDICAL CERMED în parteneriat cu CCINA Constanța, cursanții vor învăța să acorde primul ajutor în caz de urgență, la locul de muncă. Cursul este structurat în două părți, una teoretică, cealaltă practică. Fiecare participant va exersa individual sub coordonarea medicului formator. Participanții vor primi suport de curs, iar la final se eliberează certificate de absolvire.

Plata se poate face direct la sediul nostru sau în conturile:
RO35RNCB0296014671930004, deschis la BCR
RO33BTRL01401202699510XX, deschis la Banca Transilvania RO31TREZ2315069XXX002592, deschis la Trezoreria Constanţa, cod fiscal RO2756842

Taxă de participare:

250 lei

Relații și Înscrieri:

Vă așteptăm cu drag!

Descoperiți toate evenimentele CCINA Constanța!

Previous CURS REGES online
ro_RORO
Prezentare generală a confidențialității

Acest site folosește cookie-uri pentru a-ți putea oferi cea mai bună experiență în utilizare. Informațiile cookie sunt stocate în navigatorul tău și au rolul de a te recunoaște când te întorci pe site-ul nostru și de a ajuta echipa noastră să înțeleagă care sunt secțiunile site-ului pe care le găsești mai interesante și mai utile.