Camera de Comerţ, Industrie, Navigaţie şi Agricultură Constanţa, organizează, în data de 19 octombrie 2023 Festivitatea “Topul firmelor din judeţul Constanţa 2022” cel mai așteptat eveniment anual al comunităţii de afaceri din judeţul Constanţa.
Acest eveniment exclusivist a ajuns la cea de-a 30-a ediţie – ediţie aniversară și ne dorim să fie una de excepţie și memorabilă. Așa cum bine știţi, în cadrul festivităţii vor fi acordate trofee de excelenţă și vor fi premiate firmele constănţene care au performat în anul 2022, în prezenţa a aproximativ 450 persoane, printre care și reprezentanţi ai autorităţilor publice locale și ai misiunilor economice din Constanţa.
Festivitatea este organizată într-o locaţie generoasă, care permite participarea antreprenorilor interesaţi de networking și socializare alături de reprezentanţii firmelor premiate, organizatori și invitaţi. Într-o atmosferă elegantă, plină de rafinament, vă așteaptă delicatese culinare, artiști de renume și o tombolă cu premii captivante, toate în numele celebrării performanţei în afaceri.
Metodologia de realizare a Topurilor de Firme organizate de Camerele de Comerţ şi Industrie din România – Ediţia a XXX-a.
Topurile firmelor din judeţe şi municipiul Bucureşti, numite în continuare topurile judeţene de firme, sunt organizate de Camerele de Comerţ şi Industrie Judeţene în conformitate cu prevederile art. 4 lit. m din Legea nr. 335/2007 a Camerelor de Comerţ şi Industrie din România, modificată și completată.
Topurile judeţene de firme se obţin din clasamentele judeţene de firme, determinate de către Camerele de Comerţ şi Industrie Judeţene, pe baza prezentei metodologii.
Sursele de informaţii utilizate sunt:
Sunt admise în topurile judeţene de firme entităţile care sunt comercianţi conform legii şi îndeplinesc simultan următoarele condiţii, cu privire la datele de bilanţ depus pentru anul anterior:
Nu sunt admise:
Elementele financiare utilizate în vederea stabilirii accederii în clasamente sunt prezentate în Anexa 2. Pentru realizarea clasamentelor Topul Firmelor se prelucrează numai bilanţurile depuse în termenul legal la Ministerul Finanţelor Publice .
Topurile judeţene de firme sunt structurate pe șapte domenii de activitate:
Domeniile sunt împărţite pe grupe de activitate conform codului CAEN rev. 2, publicat în Monitorul Oficial nr. 293/2007 și al obiectului de activitate preponderent efectiv desfășurat declarat pe propria răspundere în situaţiile financiare pentru anul anterior. Corespondenţa dintre domenii şi grupele de activitate este descrisă în Anexa 1.
Clasificarea întreprinderilor pe clase de mărime se realizează în conformitate cu prevederile Legii nr. 346/2004 privind stimularea înfiinţării şi dezvoltării întreprinderilor mici şi mijlocii, cu completările şi modificările ulterioare, care stabileşte criteriile de încadrare a firmelor, după cum urmează:
Clasa de mărime Criterii de încadrare
Pentru firmele care au maxim 249 de salariaţi, depăşirea unuia dintre criteriile de încadrare determină trecerea firmei în clasa următoare de mărime.
Indicatorii utilizaţi pentru clasificarea firmelor sunt:
Indicatorii sunt determinați astfel:
Elementele financiare pe baza cărora se calculează indicatorii utilizați sunt prezentate în Anexa 2.
Pentru fiecare indicator şi domeniu de activitate este stabilită o pondere în cadrul punctajului total (P1, P2, P3, P4, P5). Ponderile indicatorilor sunt prezentate în Anexa 3.
Punctajul fiecărei firme din top se obţine în modul următor:
Firmele membre ale camerei judeţene, care au achitat cotizaţia la zi, primesc o bonificaţie de 10% din punctajul total.
Clasamentul judeţean de firme conţine câte maxim 10 firme pentru fiecare domeniu, grupă de activitate şi clasă de mărime a întreprinderii, determinate prin ordonarea descrescătoare a punctajului total.
Clasamentul judeţean de firme este analizat şi validat de o comisie a topului de firme, numită de către conducerea Camerei, la nivelul fiecărui judeţ şi al municipiului Bucureşti. Clasamentul validat devine topul judeţean de firme.
Informaţiile despre firmele din topul judeţean sunt actuale la momentul validării acestuia.
Topul Naţional al Firmelor din România se organizează în exclusivitate de către Camera Naţională, în conformitate cu prevederile art. 28, lit. j din Legea 335/2007 a Camerelor de Comerț și Industrie din România, modificată și completată, şi Cap. III, art.16, punctul 12 din Statutul Camerei Naţionale.
Clasamentul Topului Naţional al Firmelor se realizează de către Camera Naţională, pe baza clasamentelor judeţene de firme furnizate de către Camerele de Comerţ şi Industrie Judeţene, prin interclasarea acestora şi păstrarea primelor maxim 10 poziţii pentru fiecare domeniu, grupă de activitate şi clasă de mărime a întreprinderilor. Topul Naţional al Firmelor este format din firmele situate pe locul 1 – 10 în acest clasament, la fiecare domeniu, grupă şi clasă de mărime a întreprinderii.
Camerele de Comerţ şi Industrie Judeţene şi Camera de Comerţ şi Industrie a României nu îşi asumă responsabilitatea pentru eventualele erori în întocmirea situaţiilor financiare şi a oricăror alte documente utilizate la determinarea clasamentelor. Conform prevederilor legale, răspunderea revine celor care au întocmit documentele în cauză.
Camerele de Comerţ şi Industrie Judeţene şi Camera de Comerţ şi Industrie a României nu pot fi ţinute responsabile pentru orice daune sau pierderi ce ar putea rezulta în urma unei acţiuni sau renunţare la acţiune, ca urmare a utilizării, în orice scop, a datelor publicate în legătură cu Topurile Firmelor.
PARTENERI PRINCIPALI
PARTENERI
SPONSORI AUR
SPONSORI ARGINT
SPONSORI BRONZ
SPONSORI ÎN NATURĂ
SPONSORI TOMBOLĂ
SPONSORI TOMBOLĂ
TOPUL FIRMELOR
Sediu central CCINA Constanța
Constanța – 900420
Bd. Alexandru Lăpuşneanu 185A
L-V 8:00 – 16:00
Reprezentanța Mangalia
Mangalia – 905500
Clubul Nautic – Portul Turistic Mangalia
L-V 8:00 – 16:00