Forumul Turcia–România, 21 aprilie, la Constanța

La sediul CCINA Constanța a avut loc Forumul Turcia–România, organizat în parteneriat cu CCINA Constanța, Primăria Năvodari și Consiliul Local Năvodari, dedicat consolidării cooperării economice bilaterale. Evenimentul a reunit reprezentanți ai administrațiilor locale, ai mediului diplomatic, ai camerelor de comerț și ai mediului de afaceri din România și Turcia, inclusiv o delegație din Gemlik (Turcia), oraș înfrățit cu Năvodari. Printre participanți s-au numărat Ruxandra Serescu – director general CCINA Constanța, Florin Chelaru – primarul orașului Năvodari, Durmuş Uslu – viceprimarul orașului Gemlik, Ali Șenol – subprefect al județului Constanța, Aygun Eski – atașat comercial în cadrul Consulatului General al Turciei la Constanța, Fatih Ayvaz – vicepreședinte al Camerei de Comerț Gemlik și Özden Çakır – președinte al Bursei de Mărfuri Gemlik.

În cadrul sesiunii de deschidere au fost evidențiate oportunitățile de dezvoltare economică și cooperare regională, iar ulterior a avut loc o sesiune B2B dedicată interacțiunii directe între companii din cele două țări.

Un moment important al forumului l-a constituit semnarea unui Memorandum de cooperare între CCINA Constanța și Camera de Comerț din Gemlik, document care consolidează cadrul instituțional de colaborare și sprijină dezvoltarea parteneriatelor economice. Forumul Turcia–România s-a conturat ca o platformă relevantă de dialog economic și cooperare bilaterală.

Înapoi 26 aprilie Ziua Mondială a Proprietății Intelectuale 2026

Sediu central CCINA Constanța

Constanța – 900420
Bd. Alexandru Lăpuşneanu 185A

Program de lucru:

L-V 8:00 – 16:00

Reprezentanța Mangalia

Mangalia – 905500
Clubul Nautic – Portul Turistic Mangalia

Program de lucru:

L-V 8:00 – 16:00

ro_RORO
Prezentare generală a confidențialității

Acest site folosește cookie-uri pentru a-ți putea oferi cea mai bună experiență în utilizare. Informațiile cookie sunt stocate în navigatorul tău și au rolul de a te recunoaște când te întorci pe site-ul nostru și de a ajuta echipa noastră să înțeleagă care sunt secțiunile site-ului pe care le găsești mai interesante și mai utile.