Camera de Comerț, Industrie, Navigație și Agricultură Constanța, prin intermediul rețelei Enterprise Europe Network, informează mediul de afaceri despre lansarea unei consultări publice adresate întreprinderilor mici și mijlocii privind viitoarea legislație europeană Circular Economy Act.
Inițiativa face parte din direcțiile strategice anunțate în cadrul Clean Industrial Deal și are ca obiectiv accelerarea tranziției către economia circulară în Uniunea Europeană.
Ce vizează noua legislație
Comisia Europeană pregătește un nou cadru legislativ care urmărește să rezolve câteva dintre principalele provocări ale economiei circulare la nivel european, printre care:
- cererea și oferta insuficientă de materii prime secundare, inclusiv materii prime critice;
- fragmentarea Pieței Unice pentru produse circulare, deșeuri și materiale reciclate;
- dificultățile întâmpinate de companii în utilizarea și valorificarea materialelor reciclate.
Noua legislație este planificată pentru adoptare în anul 2026.
De ce este importantă participarea IMM-urilor
Prin acest SME Panel, Comisia Europeană colectează informații despre impactul potențial al măsurilor analizate asupra întreprinderilor mici și mijlocii.
Experiența companiilor din economie este esențială pentru conturarea unui cadru legislativ realist, adaptat nevoilor pieței și lanțurilor de aprovizionare.
Termen limită: IMM-urile interesate pot participa la consultare până la 16 martie 2026.
👉 Link către chestionar: https://een-erbsn.ro/noutati/economia-circulara-vocea-imm-urilor-conteaza-in-noua-lege-europeana-consultare-publica/
Informații și sprijin
Companiile care doresc informații suplimentare sau sprijin în completarea chestionarului pot contacta echipa Enterprise Europe Network din cadrul CCINA Constanța.
📞 0241 550 960
📧 een@ccina.ro