ELIBERARE CERTIFICATE DE ORIGINE

Camerele de Comerţ sunt abilitate să emită certificate de origine, prin Legea 335/2007. Certificatul de origine este un document utilizat în comerţul internaţional. Documentele sunt completate de către exportator sau agentul său şi certificate de către un organism emitent (Camere de Comerţ), care atestă că mărfurile de export au fost în întregime produse, fabricate sau prelucrate într-o anumită ţară. Certificatele de origine se emit atât pentru exportul românesc direct, cât şi pentru implementarea proiectelor finanţate prin programele de finanţare externă.

Certificatul de origine este folosit la exportul definitiv de bunuri şi atestă originea acestora, reprezentând o etapă premergătoare stabilirii taxelor vamale de import. Un bun are originea într-o anumită ţară dacă este obţinut integral, fabricat sau prelucrat în respectiva ţară într-o proporţie semnificativă.

CCINA emite certificate de origine nepreferenţiale, iar modelul setului de formulare este format din original, copie și formular cerere aplicant. Certificatul de origine se completează de solicitant / aplicant şi cuprinde mai multe câmpuri obligatorii, conform modelului ataşat.

La eliberarea certificatului de origine, CCINA solicită exportatorului român următoarele documente:

  • formular Solicitare eliberare certificat de origine
  • declaraţia de conformitate producător / exportator
  • factura externă
  • certificatul de înregistrare a firmei la Registrul Comerţului
  • acreditiv şi/sau contract
  • împuternicire/delegaţie
  • alte documente care să ateste originea: certificat de origine străin, declaraţie vamală, fişă tehnologică a produsului etc.
  • formular Specimen de semnătură pentru persoanele autorizate să semneze certificatele de origine

La eliberarea certificatelor de origine necesare firmelor care derulează proiecte cu finanţare externă, se solicită suplimentar contractul de finanţare (încheiat între beneficiarul final şi autoritatea de finanţare).

Toate documentele se depun în original sau copie conform cu originalul (după caz).

Vă comunicăm că organizaţia noastră este alături de firmele membre ale CCINA Constanţa, exportatorii şi importatorii de mărfuri din judeţ, fiind flexibili în rezolvarea solicitărilor venite din partea companiilor care solicită eliberarea certificatelor de origine şi vizelor pe documente comerciale externe.

Firmele membre ale CCINA beneficiază de reduceri la tarifele pentru realizarea serviciului solicitat, conform nivelului de cotizaţie achitat.

Programul de lucru cu publicul este de luni, până vineri, de la ora 09:00 – 14:00 (cu excepţia sărbătorilor legale).

CCINA Constanţa, bdul. Alexandru Lăpuşneanu nr. 185 A
Accesează serviciul: tel: 0241.619.854 (tasta 1), 0241.618.475, 0241.549.515
E-mail: adriana.barothi@ccina.ro şi adela.munteanu@ccina.ro

ro_RORO
Prezentare generală a confidențialității

Acest site folosește cookie-uri pentru a-ți putea oferi cea mai bună experiență în utilizare. Informațiile cookie sunt stocate în navigatorul tău și au rolul de a te recunoaște când te întorci pe site-ul nostru și de a ajuta echipa noastră să înțeleagă care sunt secțiunile site-ului pe care le găsești mai interesante și mai utile.