Logoul este un element grafic care poate îmbrăca forma unei litere, unui text, unei imagini sau chiar unei combinații a tuturor acestor elemente. Orice afacere, indiferent de dimensiunea sa, trebuie să aibă un logo care să o definească. Acesta le transmite potențialilor clienți și parteneri de afaceri primele impresii despre serviciile și mărfurile pe care le oferă.
Pentru a veni în întâmpinarea nevoilor antreprenorilor, am adăugat un nou serviciu în portofoliul CCINA: Design Logo.
1. Întâlnire cu clientul
O întâlnire care se va realiza personal sau telefonic/online, în care discutăm despre companie și nevoile clientului, despre competiție și publicul țintă. Astfel va fi mai ușor să concepem un logo potrivit pentru afacerea dvs.
2. Concept vizual
La o săptămână de la întâlnire, vă trimitem 3/5 Concepte diferite pentru logo (în funcție de pachetul ales). Vă puteți alege unul dintre ele, la care puteti veni cu sugestii și modificări, iar noi realizăm 3 revizii pentru acesta. În cadrul pachetului premium, vom realiza și un mockup concepte – o simulare de personalizare a unor produse pentru a vă ajuta să vizualizați brandul.
3. Livrarea
După ce vă declarați mulțumit de noul logo, vom transmite fișierele în formatele necesare pentru web și print. Împreună cu acestea se va livra și un document A4 cu detalierea elementelor utilizate: font, culori. La livrare se va semna contractul de cesiune pentru drepturile de autor.
4. Materiale adiționale
La pachetul premium se oferă și un manual de identitate vizuală, document ce va conține toate regulile de vizibilitate pentru logo-ul realizat. Mai mult, vă oferim machete pentru carți de vizită, banner website, antet pentru documente și semnatură e-mail, în funcție de necesitățile clientului.
CCINA Constanţa, bdul. Alexandru Lăpuşneanu nr. 185 A
Accesează serviciul: tel: 0241.619.854 (tasta 6), 0241.550.960
E-mail: marketing@ccina.ro
