Login Creaţi un cont Recuperaţi parola
Expolitoral turism

Semestrul european - pachetul de iarnă: evaluarea progreselor înregistrate de statele membre în vederea îndeplinirii priorităţilor economice și sociale

24.02.2017

Comisia Europeană a publicat analiza sa anuală privind situaţia economică și socială din statele membre. Aceasta include și o evaluare a dezechilibrelor care încă mai există.

Statele membre înregistrează progrese în punerea în aplicare a orientărilor de politică primite anul trecut referitoare la „triunghiul virtuos”: stimularea investiţiilor, continuarea reformelor structurale și aplicarea de politici bugetare responsabile. Această evaluare a progreselor realizate de statele membre face parte din ciclul anual de coordonare a politicilor economice la nivelul UE - este așa-numitul „pachet de iarnă” din cadrul semestrului european, precedat de previziunile economice, publicate săptămâna trecută.

Cele 27 de rapoarte de ţară publicate (pentru toate statele membre în afară de Grecia, care face obiectul unui program de ajustare macroeconomică) prezintă analiza anuală realizată de serviciile Comisiei privind situaţia economică din statele membre, inclusiv o evaluare a dezechilibrelor macroeconomice, după caz. În urma publicării, în noiembrie 2016, a analizei anuale a creșterii pentru 2017 și a recomandărilor pentru zona euro, care stabileau priorităţile pentru acest an la nivel european, rapoartele date azi publicităţii pun accentul pe dimensiunea naţională a semestrului european. În primăvară urmează să fie publicate recomandările specifice fiecărei ţări.

Publicarea timpurie a acestor rapoarte de ţară, înaintea prezentării programelor naţionale și a actualizării recomandărilor adresate fiecărei ţări, se înscrie în eforturile Comisiei Juncker de raţionalizare și consolidare a semestrului european. Astfel, se poate consacra mai mult timp pentru un dialog cu statele membre privind priorităţile la nivel naţional și la nivel european și se pune într-o mai mare măsură accentul pe aspectele sociale și cele legate de ocuparea forţei de muncă.

Raportul privind transpunerea pactului bugetar

De asemenea, colegiul a adoptat o comunicare și un raport privind transpunerea pactului bugetar în legislaţia naţională. Pactul bugetar este un element central al Tratatului interguvernamental privind stabilitatea, coordonarea și guvernanţa în cadrul uniunii economice și monetare (TSCG).

Prin acest tratat, 22 de state membre (zona euro + Bulgaria, Danemarca și România) se angajează să respecte principiile de disciplină bugetară consolidată și o regulă privind echilibrul bugetar însoţită de un mecanism de corecţie. Pactul bugetar a fost conceput ca parte integrantă a răspunsului politic al UE la criza economică și financiară. Câteva dintre elementele sale au fost ulterior încorporate în legislaţia UE.

Raportul publicat arată că toate statele membre care au aderat la pactul bugetar au introdus în prezent elementele esenţiale ale acestuia în cadrele lor bugetare naţionale. Metodele variază, dar acest lucru este o consecinţă firească a cadrului instituit de tratat, care stabilește numai principii și cerinţe relativ generale.

În momentul adoptării acordului privind pactul bugetar, deoarece nu se putea încheia tratatul în cadrul ordinii juridice a Uniunii, s-a decis asupra elaborării unui tratat interguvernamental. Sunt însă prevăzute mai multe etape în vederea integrării TSCG în legislaţia UE, pentru a spori răspunderea și legitimitatea democratice la nivelul Uniunii.

Din raportul de ţară pentru România

Reforme vaste au fost lansate în 2016, însă potenţialul neutilizat al forţei de muncă limitează creșterea economică. Gradul de sărăcie este în scădere, dar inegalitatea veniturilor continuă să rămână ridicată. Măsurile necesare pentru îmbunătăţirea sistemului de sănătate sunt puse în practică, însă sistemul în sine este afectat de ineficienţă, acces limitat și corupţie. Furnizarea inegală a unei educaţii de calitate reduce potenţialul capitalului uman. Cheltuielile cu investiţiile publice sunt ridicate, dar eficienţa redusă a infrastructurii pune restricţii creșterii. Reforma administraţiei publice s-a accelerat in 2016, ea nefiind încă finalizată însă. Acestea sunt, pe scurt, concluziile analizei de ţară pentru România, publicată de Comisia Europeană miercuri, 22 februarie, în cadrul pachetului de documente referitoare la Semestrul european 2017.

Următoarele etape ale semestrului European

Consiliul urmează să discute pe marginea rapoartelor de ţară prezentate de Comisie și a rezultatelor bilanţurilor aprofundate. Apoi Comisia va organiza reuniuni bilaterale cu statele membre pentru a discuta rapoartele de ţară. Vicepreședinţii Comisiei și comisarii vor efectua vizite în statele membre pentru a se întâlni cu guvernele, parlamentele naţionale, partenerii sociali și alte părţi interesate. Aceste discuţii urmăresc o mai mare implicare a statelor membre înainte de publicarea rapoartelor de ţară și ar trebui să continue în perspectiva elaborării programelor lor naţionale de reformă și a programelor de stabilitate sau de convergenţă.

Comisia propune ca statele membre să implice într-o mai mare măsură parlamentele naţionale și partenerii sociali și să garanteze asumarea procesului de reformă de către o gamă mai largă de părţi interesate. În special, statele membre vor fi invitate să explice modul în care autorităţile locale și regionale sunt implicate în pregătirea programului, ţinând cont de faptul că succesul implementării sale depinde, de asemenea, de diversele niveluri de guvernanţă.

Comisia va propune un nou set de recomandări specifice fiecărei ţări, în cursul primăverii.

Documente

Country Report Romania 2017 1.25 MB 24.02.2017
Enterprise Europe Network

Constanţa 29/03

22°C

acum
vânt 25 kmh din VNV
vizibilitate 10 km

21°C

max

13°C

min

15°C

max

10°C

min

emis înCurs valutar BNR 29/03

EUR
4.9695
-0.07%
GBP
5.8126
-0.07%
USD
4.6078
-0.02%
IFR
4.9683
0.00%
Converteşte din
în
Suma
=
0,00

Partener

BCR
Biroul Unic