Login Creaţi un cont Recuperaţi parola
Expolitoral turism

Parlamentul European a votat Acordul economic şi comercial (CETA) cu Canada

22.02.2017, Parlamentul European

Parlamentul European a votat în favoarea realizării Acordului economic şi comercial cuprinzător (CETA) cu Canada. Au fost 408 voturi pentru, 254 împotrivă, iar 33 de deputaţi au lipsit. Acordul ar putea intra în vigoare, cu titlu provizoriu, în luna aprilie. Activitatea comercială UE-Canada a însemnat peste 60 de miliarde de euro în 2015, iar cu acest acord cifra poate creşte chiar cu 20%.

Acordul CETA ar elimina, practic, toate tarifele între UE și Canada, cu excepţia celor pentru serviciile publice, serviciile audiovizuale și de transport și un număr redus de produse agricole. Acordul prevede, de asemenea, certificarea reciprocă pentru o serie de produse, de la bunuri la jucării.

Dacă ar fi fost în UE, Canada ar fi fost pe locul al șaptelea în ceea ce privește populaţia (după Germania, Franţa, Marea Britanie, Italia, Spania și Polonia) și pe locul al cincilea în ceea ce privește PIB-ul - cu 1,4 mii de miliarde de euro (după Germania, Marea Britanie, Franţa și Italia. Spania va fi pe locul al şaselea). În ceea ce priveşte PIB-ul/pe cap de locuitor, Canada se situează între Danemarca şi Italia.

Cine beneficiază direct de CETA?

Angajaţii 

Pentru anumite categorii profesionale din UE, va fi mai ușor să ofere servicii din sfera contabilităţii, ingineriei, afacerilor juridice, arhitecturii etc. în Canada. CETA oferă cadrul prin care UE și Canada să recunoască reciproc calificările din aceste profesii. Acordul va ajuta, de asemenea, ca personalul companiilor să se deplaseze temporar pe cealaltă parte a Atlanticului.

Companiile

Simplificarea procedurilor ar facilita o eventuală extindere a firmelor din UE pe piaţa canadiană. Prin intermediul acordului, Canada deschide ofertele sale guvernamentale pentru întreprinderile din UE mai mult decât cu oricare dintre ceilalţi parteneri comerciali. Canada, de asemenea, se angajează să facă procesul de licitaţie mai transparent prin publicarea tuturor ofertelor sale publice pe un singur site de achiziţii publice (accesul la informaţie este unul dintre cele mai mari obstacole pentru companiile mici în accesarea pieţelor de peste mări).

Consumatorii

Deschiderea pieţelor menţine preţurile scăzute și oferă consumatorilor mai multe opţiuni.

Protecţia produselor UE

În general, Europa va fi în măsură să exporte aproape 92% din produsele sale agricole și alimentare în Canada, fără taxe suplimentare. Cu toate acestea, denumirea originară pentru produsele din UE este protejată în temeiul CETA (De exemplu, Magiunul de Prune Topoloveni, produs în România, va fi comercializat sub aceeași denumire pe ambele maluri ale Atlanticului).

Garanţii

Toate importurile din Canada trebuie să respecte normele și reglementările UE. CETA nu va reduce sau modifica standardele privind drepturile sociale sau ale consumatorilor UE în domeniul sănătăţii și siguranţei ori mediului. Acordul nu va schimba modul în care UE reglementează siguranţa alimentară, inclusiv cu privire la produsele modificate genetic sau interdicţia privind carnea de vită tratată cu hormoni.

CETA nu acoperă serviciile publice, astfel încât statele membre vor fi în măsură să menţină monopoluri publice și să continue să decidă ce servicii (alimentare cu apă, sănătate, educaţie etc.) vor să fie de stat și pe care vor să le comercializeze.

Un nou mecanism de protecţie a investitorilor

CETA garantează protejarea investiţiilor, consacrând, în același timp, dreptul guvernelor de a legifera în interes public, inclusiv atunci când reglementările afectează o investiţie străină. Forma tradiţională de soluţionare a litigiilor dintre investitori și stat, care există în numeroase acorduri comerciale negociate de statele membre (investor-state dispute settlement – ISDS), a fost înlocuită cu un nou sistem jurisdicţional îmbunătăţit în materie de investiţii (Investment Court System – ICS).

Aşadar, o nouă instanţă multilaterală dedicată investiţiilor va fi înfiinţată. Aceasta nu se va baza pe tribunale temporare, va avea judecători profesionişti şi independenţi, numiţi de către UE şi Canada.

Cum rămâne cu transparenţa?

Acordul CETA a fost disponibil integral on-line în ultimii doi ani, după încheierea negocierilor din Ottawa, la 26 septembrie 2014.

În plus, acesta a fost declarat un acord mix, ceea ce înseamnă că, în ciuda faptului că a fost negociat de Comisia Europeană și are nevoie de undă verde din partea Parlamentului, parlamentele naţionale și regionale au trebuit, de asemenea, să-l ratifice.

Enterprise Europe Network

Constanţa 20/04

10°C

acum
vânt 36 kmh din NNE
vizibilitate 10 km

10°C

max

9°C

min

14°C

max

8°C

min

emis înCurs valutar BNR 19/04

EUR
4.9764
0.00%
GBP
5.8125
-0.06%
USD
4.6687
+0.13%
IFR
4.9702
0.00%
Converteşte din
în
Suma
=
0,00

Partener

BCR
Biroul Unic