Login Creaţi un cont Recuperaţi parola
Expolitoral turism

Oportunități investiționale în industria turismului din România și Peru

lima5.jpg

13.03.2017

Președintele CCIR, dl. Mihai Daraban, a avut vineri, 10 martie 2017, o întâlnire de lucru cu Vice Ministrul pe comerț exterior din cadrul Ministerului pe Comerț Exterior și Turism al Republicii Peru, dl. Edgar Manuel Vasquez Vela. Discuțiile s-au axat pe prezentarea oportunităților investiționale în domeniul turismului din cele două țări.

Președintele CCIR a declarat că dezvoltarea afacerilor româno-peruane în domeniul turismului poate contribui în mod semnificativ la majorarea schimburilor economice bilaterale: „Turismul românesc beneficiază de măsuri legislative care au contribuit la creșterea acestei industrii, printre care se numără reducerea TVA-ului și impozitul specific. Strategia CCIR în acest domeniu este de a susține dezvoltarea industriei turismului datorită potențialului ridicat pe care îl are de a deveni un pilon principal pe care se poate baza economia românească”.

În acest context, dl. Daraban a adus în discuție și Târgul de Turism organizat de Centrul Expozițional Romexpo de două ori pe an, cel mai important eveniment de turism al României care promovează destinații turistice românești și internaționale: „Acest târg de turism este cadrul ideal pentru întâlniri B2B în vederea stabilirii de contacte cu potențiali parteneri de afaceri din industria turismului și, totodată, reprezintă momentul oportun pentru înnoirea și menținerea relațiilor existente cu partenerii tradiționali”. De asemenea, Președintele CCIR a adăugat faptul că Centrul Expozițional Romexpo este cel mai important jucător din România în materie de târguri și expoziții și a prezentat proiectul de extindere a centrului expozițional din nordul capitalei României.

În anul 2016, suprafața de expunere închiriată la expozițiile, târgurile și activitățile din centrul expozițional, a ajuns la 247751 mp, cu 6406 firme participante ca expozanți din 46 de țări, numărul de vizitatori ajungând la 831427.

Informații de background

Vizita de lucru în Peru a delegației CCIR vine în contextul dezvoltării strategiei Camerei de Comerț și Industrie a României de a sprijini mediul de afaceri din România pentru accederea pe noi piețe extracomunitare.

Conform informațiilor disponibile ale Ministerului pe Comerț Exterior și Turism al Republicii Peru, guvernul peruan are pe agenda sa accelerarea dezvoltării industriei de turism, iar autoritățile din Peru și sectorul privat lucrează împreună pentru a îmbunătăți acțiunile de promovare și pentru a dezvolta produsele turistice ale țării.

Biroul Comunicare Publică tel. 0374474373, 0213190085, fax: 0213190156, e-mail: bcp@ccir.ro

Pagini recomandate

Enterprise Europe Network

Constanţa 18/04

8°C

acum
vânt 29 kmh din NV
vizibilitate 10 km

15°C

max

9°C

min

11°C

max

9°C

min

emis înCurs valutar BNR 17/04

EUR
4.9754
-0.02%
GBP
5.8294
+0.02%
USD
4.6739
-0.17%
IFR
4.9702
0.00%
Converteşte din
în
Suma
=
0,00

Partener

BCR
Biroul Unic