Login Creaţi un cont Recuperaţi parola
Expolitoral turism

Mihai Daraban: Intrarea provizorie în vigoare a Acordului CETA oferă companiilor acces către noi căi de colaborare

comunicat-min-1.jpg

25.09.2017

Ambasada Canadei în România a organizat joi, 21 septembrie 2017, o conferinţă de presă la sediul misiunii diplomatice, în contextul intrării provizorii în vigoare a Acordului Economic şi Comercial Cuprinzător dintre Uniunea Europeană şi Canada (CETA).

E.S. Ambasadorul Canadei în România, Bulgaria și Republica Moldovei, dl. Kevin Hamilton, a declarat: „Începând de astăzi, Acordul Economic și Comercial Atotcuprinzător între Canada și Uniunea Europeană  (CETA) intră în vigoare, oferind consumatorilor și afacerilor europene și canadiene acces preferențial pe aceste piețe. CETA este un acord progresiv de liber schimb care se adresează sau elimină barierele în practic toate sectoarele și aspectele de comerț bilateral Canada-UE. Odată cu efectele CETA, potențialul comerțului bilateral este de așteptat să crească cu 23%. Exporturile UE vor crește anual cu până la 17 miliarde de euro, iar PIB-ul anual al UE va crește cu până la 11,6 miliarde de euro”. Ambasadorul a subliniat că ”atunci când vine vorba de servicii, Canada este al treilea partener ca mărime al României din afara UE, cu o valoare a serviciilor exportate în Canada de 128 milioane euro în 2015”.

Dl. Mihai Daraban, președintele CCIR, a declarat în cadrul conferinței de presă că „se impune să subliniem că 42.000 de locuri de muncă din România la ora actuală sunt dependente strict de comerțul cu Canada, este un indicator foarte important. Sperăm ca acest număr să crească după intrarea deplină a acordului CETA. De asemenea, aș menționa că există, pe lângă celebrul schimb bilateral de mărfuri, și o rubrică separată de exporturi și importuri de servicii. Am exportat, în 2016, 105,4 milioane de euro, importurile au atins 72,7 milioane de euro, dar peste aceste cifre, vă spun că am exportat servicii de 144,8 milioane de euro și am importat de 203,7 milioane de euro. Sunt categorii de schimburi comerciale spre care noi tindem, suntem realiști în ceea ce privește potențialul economiei românești la ora actuală, de clasamentele pe care le avem la nivel de UE și cred că acest export-import de servicii va conta mult mai mult pe viitor față de bunuri în sine. (…) Suntem al treilea exportator din UE de echipamente navale, de nave și ambarcațiuni. Până la intrarea în vigoare a CETA, la nivelul Canadei ne-am confruntat cu taxe de 16% cu vârfuri de până la 25%, mai ales în condițiile în care Canada a ratificat un acord cu Coreea de Sud în 2015, vorbind tot despre sectorul naval. De asemenea, la mașini și echipamente electrice exista o taxă de 9%, iar în cazul produselor agricole procesate existau taxe de aproape 277%. Acest acord aduce, într-adevăr, schimbări majore care nu pot să ducă decât înspre creșterea economică  europeană”, a adăugat președintele CCIR.

Ministrul delegat pentru Afaceri Europene, dl. Victor Negrescu, a susținut că acordul CETA „este practic un nou început de drum al relațiilor economice dintre Canada și UE, un început de drum în care România dorește să participe într-o manieră activă și proactivă. (…) Am discutat cu ambasadorul Canadei despre nevoia de a comunica mai bine, despre oportunitățile disponibile grație acestui acord de a investi și despre eforturile pe care CCIR le face împreună cu ambasada Canadei pentru a populariza aceste oportunități și despre nevoia ca noi, la nivel guvernamental, să sprijinim acete demersuri. De asemenea am vorbit despre posibilitatea ca în perioada următoare să ratificăm la nivelul Parlamentului României acest acord de a investi, care într-adevăr poate conduce la rezultate benefice pentru mediul de afaceri din România, dar și pentru mediul decizional”.

Dl. Sterică Fudulea, Secretar de Stat în Ministerul Mediului de Afaceri, Comerț și Antreprenoriat a declarat: „CETA este unul dintre cele mai ambițioase acorduri încheiate până acum de UE cu o țară parteneră. Punerea în aplicare a concesiilor comerciale convenite în temeiul prezentului acord va aduce Uniunii Europene câștiguri estimate la 12 miliarde de euro anual. CETA elimină taxele la import pentru toate produsele industriale, ceea ce se traduce într-un avantaj pentru exportatorii din UE într-un cuantum de 470 milioane euro și, totodată, elimină taxele pentru majoritatea produselor agricole. (…) Avantajele pentru exportatorii și producătorii români se constituie în eliminarea subvențiilor la export”.

Informații de background

Acordul Economic şi Comercial Cuprinzător dintre Uniunea Europeană şi Canada (CETA) va crea oportunităţi noi şi de anvergură, atât pentru statele Uniunii Europene, cât şi pentru Canada. Pe lângă reducerea tarifelor la exportul bunurilor, CETA va da un impuls important şi exportului de servicii şi investiţiilor dintre Canada şi România, va permite recunoaşterea reciprocă a calificărilor profesionale, va creşte competitivitatea companiilor româneşti pe piaţa canadiană şi va reduce costurile pe care le au companiile atunci când exportă, fără a  periclita standardele curente privind protecţia mediului şi drepturile angajaţilor.  De asemenea, acordul va genera oportunități semnificative pentru oamenii de afaceri români care doresc să dezvolte proiecte cu parteneri  canadieni.

Biroul Comunicare Publică, tel. 0374474373; / 0213190085;e-mail: bcp@ccir.ro

Pagini recomandate

Enterprise Europe Network

Constanţa 19/04

6°C

acum
vânt 18 kmh din NNE
vizibilitate 10 km

11°C

max

6°C

min

11°C

max

9°C

min

emis înCurs valutar BNR 18/04

EUR
4.9763
+0.02%
GBP
5.8158
-0.23%
USD
4.6625
-0.24%
IFR
4.9702
0.00%
Converteşte din
în
Suma
=
0,00

Partener

BCR
Biroul Unic