Login Creaţi un cont Recuperaţi parola
Expolitoral turism

Servicii:
Consultare publică la nivelul UE privind obstacolele încă prezente aflate în calea cooperării transfrontaliere

Cu ocazia Zilei cooperării europene și la o săptămână după celebrarea celei de-a 25-a aniversări a Interreg, cadrul general al programelor de cooperare transfrontalieră din cadrul politicii regionale, Comisia lansează o consultare publică la nivelul UE privind obstacolele încă prezente aflate în calea cooperării transfrontaliere.

Încă există numeroase frontiere juridice și administrative care constituie o povară pentru activităţile transfrontaliere. În consecinţă, în regiunile noastre de frontieră, un potenţial economic semnificativ rămâne neexploatat. Prin intermediul acestei consultări publice, Comisia va putea lua în considerare opiniile celor 185 de milioane de cetăţeni ai UE care locuiesc în regiunile de frontieră cu privire la obstacolele cu care aceștia se confruntă în viaţa lor de zi cu zi, precum și sugestiile lor cu privire la modalităţile de depășire a acestor obstacole.

Aflată la Viena, unde a lansat consultarea, dna Corina Creţu, comisarul pentru politica regională, a declarat: „Mai mult de 10 miliarde EUR provenind din fondurile politicii de coeziune vor fi investite în regiunile noastre în perioada 2014-2020, pentru a promova cooperarea transfrontalieră. Însă finanţarea nu este suficientă și sunt convinsă că putem face mai mult. În cursul acestui mandat, Comisia intenţionează să formuleze propuneri concrete pentru a rezolva chestiunile transfrontaliere care persistă și, în acest scop, avem nevoie de contribuţia preţioasă a cetăţenilor care se confruntă zilnic cu aceste obstacole. Contez pe dumneavoastră nu numai să participaţi în număr mare la această consultare, ci și să difuzaţi mesajul și să încurajaţi cetăţenii, organizaţiile și întreprinderile să răspundă.”

Pentru a sprijini această iniţiativă, comisarul Creţu a invitat cadrele superioare de conducere ale serviciilor sale din cadrul Direcţiei Generale Politică Regională și Urbană să contribuie la colectarea de informaţii și să promoveze, pe teren, avantajele programelor Interreg. Începând de azi și până la jumătatea lunii octombrie, funcţionarii Comisiei vor vizita unsprezece regiuni de frontieră din Europa, pentru a se întâlni cu cetăţenii și cu reprezentanţii lor și pentru a examina bunele practici.

Context:

Consultarea publică se va desfășura pe o perioadă de trei luni, până la 21 decembrie 2015. Ea vizează regiunile de frontieră interne ale UE, inclusiv frontierele cu Norvegia și cu Elveţia. Concluziile iniţiale vor fi publicate la începutul anului 2016.

Această consultare se înscrie într-un cadru mai larg de reexaminare a cooperării transfrontaliere, care cuprinde, de asemenea:

  • Un studiu știinţific privind „Reducerea obstacolelor juridice și administrative în regiunile de frontieră ale UE”. Studiul a fost lansat în iulie 2015 și rezultatele sale finale vor fi prezentate la începutul anului 2017. El va include un inventar complet al obstacolelor transfrontaliere din cadrul UE, soluţii posibile pentru depășirea acestora, studii de caz pentru domeniile de politică selectate și recomandări pentru activităţile viitoare.
  • O serie de ateliere cu participarea părţilor interesate, precum asociaţiile, reprezentanţii mediului academic, antreprenorii și alţi actori din regiunile de frontieră. Primul atelier a avut loc la începutul lunii septembrie 2015.

Chestionar online:

https://ec.europa.eu/eusurvey/runner/aa60bc4c-93f3-45b0-be65-c317bcf0ff59?draftid=2d9dae19-c85c-43b9-8b13aaffd5310418&surveylanguage=RO&serverEnv=

 

Enterprise Europe Network

Constanţa 20/05

19°C

acum
vânt 32 kmh din ESE
vizibilitate 10 km

15°C

max

15°C

min

25°C

max

14°C

min

emis înCurs valutar BNR 20/05

EUR
4.7607
-0.03%
GBP
5.4399
-0.07%
USD
4.2653
-0.01%
IFR
4.7517
0.00%
Converteşte din
în
Suma
=
0,00
Biroul Unic