Login Creaţi un cont Recuperaţi parola
Expolitoral turism

Discuţii privind promovarea turistică a litoralului şi introducerea de noi curse aeriene de pe Aeroportul Internaţional "Mihai Kogălniceanu"

26.05.2021

Camera de Comerţ, Industrie, Navigaţie şi Agricultură Constanţa (C.C.I.N.A.) a găzduit, ȋn data de 25 mai 2021, la sediul său, o ȋntâlnire de lucru ce a avut ca obiectiv promovarea turistică a litoralului românesc şi introducerea de noi curse aeriene de pe Aeroportul Internaţional “Mihail Kogălniceanu”, pentru sezonul estival 2021.

Evenimentul a fost organizat ȋn parteneriat cu Aeroportul Internaţional “Mihail Kogălniceanu” şi cu A.N.A.T. SUD – EST. La ȋntâlnire au participat: Directorul general al A.I.M.K.C. - domnul Bogdan Ionuţ Artagea, Preşedintele A.N.A.T. S-E – domnul Andi Chirilov, Doamna Subprefect Secyl Suliman, Vicepreşedintele CJC – domnul Stelian Gima, Viceprimarul Municipiului Constanţa - domnul Florin Cocargeanu, reprezentanţii companiei Tarom precum şi reprezentanţi ai unor tur-operatori şi agenţii de turism din Constanţa, care şi-au manifestat interesul de a participa la această ȋntâlnire.

Ȋn cadrul ȋntâlnirii de lucru, moderată de directorul general al C.C.I.N.A., domnul Ion Dănuţ Jugănaru, au fost dezbătute subiecte legate de oportunităţile de dezvoltare turistică şi economică a judeţului, prin introducerea de zboruri care să deservească o arie mai largă de interes, atât zboruri interne (Cluj, Timişoara, Oradea, către Constanţa), curse de linie şi chartere, cât şi chartere externe.

Astfel, s-a discutat despre disponibilitatea companiei TAROM de a colabora direct cu tur-operatori de pe litoral, dar şi din ţară, pentru operarea unor zboruri charter, chiar ȋncepând din luna iulie 2021, dar ȋn special din sezonul estival 2022, despre importanţa campaniilor de marketing şi de promovare, dar şi despre necesitatea unei proceduri de promovare, din partea Tarom, ȋncă din lunile august sau septembrie 2021, pentru anul 2022, a unor zboruri charter din Cluj, Timişoara şi Oradea, către litoral. Dezvoltarea turistică a judeţului fiind foarte importantă, ea se poate realiza doar printr-un parteneriat ȋntre autorităţile locale, A.I.M.K.C., Tarom şi tur-operatori şi implică găsirea unor soluţii şi a unei strategii pe termen lung.

Domnul Viceprimar Florin Cocargeanu a dat asigurari că, ȋn cursul lunii următoare, ȋntr-o şedinţa a Consiliului Local Municipal Constanţa va fi aprobat statutul Organizatiei de Management al Destinaţiei Mamaia- Constanţa, organizaţie care, după ce se va constitui, va avea un rol foarte important ȋn promovarea şi dezvoltarea turistică a zonei.

La invitaţia Vicepreşedintelui Consiliului Judeţean Constanţa, domnul Stelian Gima, reprezentanţii agenţiilor de turism, ai Aeroportului Internaţional “Mihai Kogălniceanu” şi ai altor autorităţi locale, prezenţi la eveniment, au fost de acord să aibă o ȋntâlnire de lucru cu Preşedintele Consiliului Judeţean Constanţa, ȋn cursul săptămânii viitoare, pentru stabilirea unei strategii pe termen lung, de dezvoltare şi promovare a turismului din judeţul Constanţa.

Ȋn ȋncheierea discuţiilor, domnul Director general Ion Dănuţ Jugănaru le-a mulţumit tuturor participantilor pentru interes şi pentru acceptarea invitatiei de a participa la acest eveniment şi i-a asigurat de disponibilitatea C.C.I.N.A Constanţa de a gazdui şi alte intâlniri pe acest subiect.

Purtător de cuvânt
Lucia Calenici

Enterprise Europe Network

Constanţa 19/04

12°C

acum
vânt 14 kmh din SE
vizibilitate 10 km

11°C

max

10°C

min

11°C

max

9°C

min

emis înCurs valutar BNR 19/04

EUR
4.9764
0.00%
GBP
5.8125
-0.06%
USD
4.6687
+0.13%
IFR
4.9702
0.00%
Converteşte din
în
Suma
=
0,00

Partener

BCR
Biroul Unic