Login Creaţi un cont Recuperaţi parola
Expolitoral turism

Cooperarea economică româno-franceză, subiectul seminarului de afaceri româno-francez

comunicat-1.jpg

16.09.2016

Preşedintele Camerei de Comerţ şi Industrie a României (CCIR), dl. Mihai Daraban, a participat la seminarul intitulat „Parteneriatele franco-române de viitor”, organizat în colaborare cu CCIFER, în prezenţa Preşedintelui României, dl. Klaus Iohannis, şi a Preşedintelui Franţei, dl. Francois Hollande, la ELI Măgurele.

Preşedintele Franţei, dl. Francois Hollande, a declarat în cadrul seminarului că „Franţa şi România, datorită cercetătorilor şi întreprinderilor care îi însoţesc, pot implementa laserul cel mai puternic din lume. (…) Datorăm acest lucru dezvoltării şi încrederii reciproce. (…) Trebuie să avem schimburi economice regulate, dar şi o politică industrială. Relaţiile noastre economice s-au intensificat permanent, Renault-Dacia a devenit o reuşită europeană și reprezintă 3% din PIB-ul României. Franţa este cel de-al treilea furnizor al României, dar şi al treilea client al României. Schimburile noastre sunt foarte complementare în lanțul de valori şi sunt în creştere continuă”. Preşedintele Franţei a menţionat că parteneriatele cele mai avantajoase care pot fi încheiate între cele două state sunt în domenii precum: securitatea cibernetică, cercetare, inginerie regenerabilă.

Preşedintele României, dl. Klaus Iohannis, a afirmat în cadrul seminarului că prezenţa sa și a Președintelui Franței la Institutul Horia Hulubei confirmă excelenta cooperare dintre cele două state, “iar parteneriatul dintre România şi Franţa poate fi şi mai eficient. Anul 2015 a fost unul record în privinţa comerţului bilateral”, iar schimburile comerciale dintre România şi Franţa s-au diversificat considerabil, “Franţa ajungând la investiţii directe de peste 7 miliarde de euro”, a continuat Preşedintele României. Dl. Iohannis a mai precizat că, pentru investitorii francezi, România oferă garanţii de stabilitate și prosperitate și că dispune de un potenţial consistent în domenii precum IT-ul. De asemenea, Președintele României a adăugat că se doreşte extinderea colaborării dintre cele două state în domeniile auto, nuclear, energetic.

Preşedintele CCIR, dl. Mihai Daraban, a declarat că prezenţa tuturor la acest eveniment “vine ca o confirmare a unei cooperări economice şi politice reuşite. Climatul investițional al țării noastre s-a îmbunătățit foarte mult în ultimii ani. Voi aminti aici avantajele fiscale atractive pe care, de la începutul anului, România le prezintă pentru investitori, dar am putea să ne referim și la facilitățile fiscale în domeniul de cercetare, intrate în vigoare de la 1 august. O deducere suplimentară de 50% pentru activitățile de cercetare aplicativă și/sau de dezvoltare tehnologică, va fi, cu certitudine, de maxim interes pentru investitori”. De asemenea, dl. Daraban a punctat faptul că România prezintă numeroase avantaje pentru investitorii străini, nu doar în domeniul industrial, “ci și în agricultură, energie, servicii, IT. Potențialul este mult mai mare, iar din partea Sistemului Cameral românesc şi a mediului de afaceri românesc deschiderea este totală”.

Preşedintele CCIR şi-a exprimat dorinţa ca relaţiile bilaterale să continue să se consolideze și ca investitorii să vadă în țara noastră o destinație prioritară pentru dezvoltarea afacerilor lor.

Contact: Biroul Comunicare Publică Tel. 0374474373; 0213190085; 0374474375; fax: 0213190156; e-mail: bcp@ccir.ro

Enterprise Europe Network

Constanţa 29/03

18°C

acum
vânt 22 kmh din V
vizibilitate 10 km

19°C

max

13°C

min

15°C

max

10°C

min

emis înCurs valutar BNR 28/03

EUR
4.9730
+0.04%
GBP
5.8167
+0.35%
USD
4.6085
+0.42%
IFR
4.9683
0.00%
Converteşte din
în
Suma
=
0,00

Partener

BCR
Biroul Unic