Login Creaţi un cont Recuperaţi parola
Expolitoral turism

Misiune economică în R.S. Vietnam

misiune-vietnam.jpg

12.07.2016

Preşedintele Camerei de Comerţ şi Industrie a României (CCIR), dl. Mihai Daraban, conduce delegaţia oamenilor de afaceri care efectuează o misiune economică în R.S. Vietnam, în perioada 11-14 iulie 2016.

Delegaţia economică însoţeşte delegaţia Guvernului României, în scopul dezvoltării climatului investiţional dintre cele două state.
„Asia reprezintă o destinaţie de afaceri prioritară, în contextul strategiei CCIR de sprijinire a companiilor româneşti pentru accesarea pieţelor non UE”, susţine dl. Mihai Daraban. Preşedintele CCIR consideră că trebuie menţinut dialogul între mediile de afaceri şi trebuie orientate politicile publice către atragerea de investiţii străine, iar Europa reprezintă o direcţie prioritară pentru pieţele non UE. „Suntem convinşi că România şi Vietnam pot identifica proiecte interesante pentru ambele părţi”, declară dl. Daraban.

„Am format o componentă economică, prin Camera de Comerţ şi Industrie a României, din reprezentanţi ai 20 de companii româneşti pentru a stimula şi deschide noi căi de colaborare şi de dezvoltare a relaţiilor economice. Încercăm, la nivel de CCIR, prin fiecare misiune economică, să aducem cât mai mulţi oameni de afaceri români faţă în faţă cu cei ai statelor pe care le vizităm. Asemenea demersuri, din care rezultă întâlniri B2B şi discuţii de nivel economic, arată implicarea CCIR în susţinerea dezvoltării economice a României”, susţine preşedintele CCIR.

Misiunea economică are loc în contextul vizitei în Vietnam a dlui Dacian Cioloş, Prim-Ministrul României, care va fi însoţit de către dl. Lazăr Comănescu, Ministrul Afacerilor Externe și dl. Vlad Vasiliu, Secretar de Stat în Ministerul Economiei, Comerţului şi Relaţiilor cu Mediul de Afaceri.
Acţiunea va include un Forum de afaceri dedicat deschiderii unor noi oportunităţi de afaceri şi dezvoltării relaţiilor economice şi comerciale dintre companiile celor două state.

În cadrul Forumului vor fi organizate întâlniri B2B cu companii vietnameze reprezentative din domenii precum căi ferate, petrol şi gaze, agricultură, produse farmaceutice, biotehnologie pentru agricultură, materiale de construcţii, industria de apărare şi turism.

Informaţii de background

Vietnamul este unul dintre principalii parteneri economici asiatici ai României, ocupând, totodată, unul din primele locuri în rândul partenerilor comerciali din ASEAN.

La sfârşitul anului 2015, valoarea totală a schimburilor comerciale dintre cele două state ajungea la 124,88 milioane Euro, dintre care exporturile numărau 37,23 milioane Euro, iar valoarea importurilor ajungea la 87,65 milioane Euro.

Totalul companiilor cu capital vietnamez în România, in iulie 2016, este de 197, cu un total capital social subscris vietnamez de 2,2 milioane Euro.
La 27 iulie 2012, Uniunea Europeană şi R. S. Vietnam au semnat Acordul de Parteneriat şi Cooperare (PCA).

Vietnam este o piaţă cu 90 de milioane de consumatori, de peste 4 ori mai mare decât România, cu care UE a agreat un acord de liber schimb în data de 4 august 2015.

Vietnamul este o piaţă foarte dinamică, cu unul dintre cele mai ridicate ritmuri anuale de creştere a PIB din lume, de circa 7% în ultimii 10 ani.

Biroul Comunicare Publică, tel. 0374474373, 0213190085, 0374474375, fax: 0213190156, e-mail: bcp@ccir.ro

Pagini recomandate

Enterprise Europe Network

Constanţa 16/04

22°C

acum
vânt 25 kmh din S
vizibilitate 10 km

22°C

max

19°C

min

21°C

max

15°C

min

emis înCurs valutar BNR 16/04

EUR
4.9763
+0.05%
GBP
5.8284
+0.02%
USD
4.6818
+0.33%
IFR
4.9702
0.00%
Converteşte din
în
Suma
=
0,00

Partener

BCR
Biroul Unic