Login Creaţi un cont Recuperaţi parola
Expolitoral turism

Întrevederea Preşedintelui CCIR, dl. Mihai Daraban, cu ES Ambasadorul Malaysiei în România, dl. Tajul Aman Mohamad

Comunicat-4.jpg

24.11.2016

Președintele Camerei de Comerț și Industrie a României (CCIR), dl. Mihai Daraban, a primit marți, 22 noiembrie 2016, vizita de lucru a ES Ambasadorul Extraordinar şi Plenipotenţiar al Malaysiei în România, dl. Tajul Aman Mohamad, la CCIR Business Center. Temele de discuție au vizat sectoarele cu potențial de colaborare care pot să stimuleze schimburile comerciale dintre cele două state.

Dl. Mihai Daraban, președintele CCIR, a subliniat importanța prezenței companiilor malaysiene la târgurile și la expozițiile internaționale organizate în România, având în vedere că există un potențial de dezvoltare a schimburilor comerciale bilaterale: „Sistemul cameral din România se implică activ în creşterea competitivităţii mediului de afaceri și, în acest scop, încurajează extinderea prezenţei acestora pe pieţele internaţionale, oferind instrumente de sprijin pentru finanţare, suport logistic şi informaţii privind cadrul de reglementare.”.

Președintele CCIR a adăugat că, în contextul relațiilor economice dintre cele două state, Malaysia se bucură de un avantaj deoarece România poate deveni o poartă de acces pe piața europeană, atât ca membru al Uniunii Europene, cât și prin infrastructura navală, datorită portului Constanța și transportului fluvial pe Dunăre spre vest.

Dl. Tajul Aman Mohamad, ES Ambasadorul Extraordinar şi Plenipotenţiar al Malaysiei în România, consideră că există un potențial foarte mare de dezvoltare a relațiilor economice dintre cele două state. E.S. a adăugat că zona ASEAN este dezvoltată și foarte complexă din punct de vedere economic, iar Malaysia reprezintă o piață importantă în regiune.

Informații de background

Conform MECRMA, la finalul anului 2015, volumul schimburilor comerciale bilaterale a ajuns la 100,45 milioane Euro. Numărul total al companiilor cu capital malaysian în România ajunge la 18, cu un capital social subscris malaysian de 323.000 Euro, conform ONRC. Creșterea economică în Malaysia, în 2015, a fost de 4,95%, conform World Bank. Exporturile românești au cuprins, în general, mobilă, metale, produse chimice, semifabricate din lemn, produse metalurgice, maşini şi aparate, echipamente electrice, etc.

Biroul Comunicare Publică, Tel. 0374474373; 0213190085; 0374474375; fax: 0213190156; e-mail: bcp@ccir.ro

Pagini recomandate

Enterprise Europe Network

Constanţa 19/04

12°C

acum
vânt 18 kmh din SE
vizibilitate 10 km

12°C

max

10°C

min

11°C

max

9°C

min

emis înCurs valutar BNR 19/04

EUR
4.9764
0.00%
GBP
5.8125
-0.06%
USD
4.6687
+0.13%
IFR
4.9702
0.00%
Converteşte din
în
Suma
=
0,00

Partener

BCR
Biroul Unic