Login Creaţi un cont Recuperaţi parola
Expolitoral turism

C.C.I.R reprezentată la nivel înalt la Forumul de afaceri moldo-român desfăşurat la Chişinău

comunicat-moldova.jpg

08.02.2016

Preşedintele Camerei de Comerţ şi Industrie a României (CCIR), dl. Mihai Daraban a participat miercuri, 3 februarie 2016, la Forumul de afaceri bilateral, ce s-a desfășurat în cadrul Expoziției „Fabricat în Moldova”. Evenimentul are loc în perioada 3-7 februarie 2016, la Centrul Expoziţional din Chişinău şi se află sub patronajul Guvernul Republicii Moldova.

Expoziţia a devenit un instrument de promovare a mărfurilor și serviciilor autohtone şi totodată, unul de consolidare a poziției pe piață, prin stabilirea de noi contacte de colaborare pentru oamenii de afaceri din cele două ţări. Este un eveniment menit să promoveze imaginea Republicii Moldova şi produsele tradiţionale pe pieţele externe.

„România este o poartă către întreaga Uniune Europeană, care înseamnă o piață cu un PIB în valoare de 18 mii de miliarde de dolari”, a declarat preşedintele Camerei de Comerţ şi Industrie a României, dl. Mihai Daraban. În vederea întăririi cooperării în domeniul economic şi administrativ dintre cele două state, dl. Mihai Daraban a subliniat disponibilitatea de a oferi sprijin întreprinderilor moldovenești prin întreaga infrastructură de business deținută de CCIR, cu sprijinul Romexpo, sau Rominvent, una dintre cele mai importante agenții de protecție a proprietății industriale din România.
“Companiile moldovenești sunt foarte active în România, fiind înregistrate peste patru mii de companii cu capital moldovenesc, ce au un capital subscris de peste 34 milioane de dolari”, a mai declarat dl. Mihai Daraban.

Viceprim-ministrul şi ministrul Economiei Republicii Moldova, dl. Octavian Calmâc, a salutat prezența oficialilor români la expoziția „Fabricat în Moldova”, pe care a calificat-o drept un test al durabilității economiei și a potențialului de export al țării. „Anterior, companiile multinaționale priveau Moldova ca pe o suburbie a pieței din CSI, acum însă lucrurile se schimbă și centrul de comandă al multor multinaționale ce operează și în Moldova se mută la București”, a declarat dl. Calmâc.

Ambasadorul României în Republica Moldova, Marius Lazurcă, a declarat că „schimburile comerciale bilaterale au atins un grad înalt de maturitate, fiind diversificate și cu valoare adăugată înaltă”.Ambasadorul Lazurcă a precizat că economiile celor două țări au crescut sincronizat, iar în anul 2014 volumul comerțului bilateral a crescut de 4 ori față de anul 2009.

Forumul de afaceri a continuat cu întâlniri B2B, în cadrul cărora oamenii de afaceri au făcut schimb de informații și oferte comerciale. De asemenea, ediția curentă a expoziției va găzdui un program amplu de afaceri, în cadrul căruia vor fi abordate subiecte de o mare actualitate atât pentru consumatori, cât și pentru producători. În acest sens, vor fi organizate diverse concursuri, mese rotunde, prezentări de companii și produse, seminare, conferințe pe teme de interes în sfera cooperării comercial – economice.

Informaţii de background

România se situează pe locul I în topul ţărilor partenere ale Republicii Moldova în derularea exporturilor, cu o pondere de 22,6% din totalul exporturilor moldoveneşti, fiind totodată principalul partener al Republicii Moldova în ceea ce priveşte importurile, cu o pondere de 14,3%.
Volumul schimburilor comerciale dintre Republica Moldova şi România, în perioada ianuarie – iunie 2015, conform datelor Biroului Naţional de Statistică din Republica Moldova, a constituit suma de 594,9 milioane dolari SUA, fiind în creştere cu aproape 6% faţă de perioada similară a anului precedent.

Biroul Comunicare Publică, tel. 0374474373, 0213190085, 0374474375, fax: 0213190156, e-mail: bcp@ccir.ro

Pagini recomandate

Enterprise Europe Network

Constanţa 25/04

12°C

acum
vânt 11 kmh din VNV
vizibilitate 10 km

16°C

max

12°C

min

15°C

max

9°C

min

emis înCurs valutar BNR 24/04

EUR
4.9761
-0.00%
GBP
5.7878
+0.31%
USD
4.6567
-0.28%
IFR
4.9702
0.00%
Converteşte din
în
Suma
=
0,00

Partener

BCR
Biroul Unic