Login Creaţi un cont Recuperaţi parola
Expolitoral turism

Camera de Comerţ, Industrie, Navigaţie şi Agricultură Constanţa se retrage din Asociaţia Litoral-Delta Dunării

08.02.2016

Camera de Comerţ, Industrie, Navigaţie şi Agricultură (CCINA) Constanţa, membru fondator şi Vicepreşedinte al Asociaţiei de Promovare şi Dezvoltare Turistică Litoral-Delta Dunării, a luat decizia de a se retrage din această asociaţie.

Decizia a fost luată urmare modului defectuos, inacceptabil, în care doamna Corina Martin, Preşedinte al Asociaţiei, a acţionat în ultima perioadă, culminând, recent, cu iniţiativele de promovare a ofertei turistice a litoralului românesc pe piata Federaţiei Ruse, fără a se consulta în mod real cu hotelierii de pe litoral şi fără a avea mandatul acestora de a negocia tarife şi pachete de servicii turistice promoţionale adresate tur-operatorilor de pe această piaţă.

CCINA Constanţa a susţinut înfiinţarea asociaţiei şi a sprijinit derularea multora dintre activităţile iniţiate şi derulate de aceasta, de-a lungul anilor şi a apreciat, inclusiv public, eforturile pe care doamna Corina Martin le-a depus şi realizările remarcabile ale asociaţiei, din ultimii ani. Dar, în special în ultima perioadă, doamna Martin a luat majoritatea deciziilor în nume propriu, fără a se consulta şi a avea aprobarea din partea organului de conducere colectivă al Asociaţiei Litoral-Delta Dunării (Consiliul director) pentru activităţile şi acţiunile pe care le-a desfăşurat în numele Asociaţiei.

Asociaţia Litoral a obţinut rezultate remarcabile în promovarea turistică a litoralului românesc şi a Deltei Dunării, dar nu putem să mai acceptam, în continuare, modalitatea în care această organizaţie este condusă, pentru că nu reprezintă în mod corespunzător interesele întreprinzătorilor de pe litoralul românesc.

Într-o perioadă în care promovarea turistică a litoralului suferă de o acută lipsă de finanţare din fonduri guvernamentale, în loc să depună eforturi de colaboare strânsă cu conducerea Autorităţii Naţionale pentru Turism, pentru găsirea de soluţii de identificare a unor acţiuni comune de promovare a litoralului şi a Deltei Dunării, orgolii personale au determinat-o pe doamna Corina Martin să aibă doar atitudini critice la adresa conducerii ANT şi a Ministerului căruia ANT i se subordonează.

Considerăm că este nevoie de o schimbare în modul în care este condusă Asociaţia Litoral-Delta Dunării şi asteptăm, urgent, un punct de vedere al conducerii Asociaţiei Naţionale a Agenţiilor de Turism (ANAT), din parte căreia dna Martin este desemnată să facă parte în Asociaţia Litoral, precum şi măsuri de schimbare radicală a modului în care acţionează şi comunică Preşedintele acestei asociaţii.

Mihai DARABAN
Preşedintele CCINA Constanţa
Preşedinte al CCI a României

Enterprise Europe Network

Constanţa 19/04

5°C

acum
vânt 18 kmh din N
vizibilitate 10 km

11°C

max

7°C

min

11°C

max

9°C

min

emis înCurs valutar BNR 18/04

EUR
4.9763
+0.02%
GBP
5.8158
-0.23%
USD
4.6625
-0.24%
IFR
4.9702
0.00%
Converteşte din
în
Suma
=
0,00

Partener

BCR
Biroul Unic