NAVIGARE
home.DIACI / EEN
DIACI
Programul departamentului
Serviciile departamentului
Adaugare oportunitati
Oportunitati de afaceri
Intampinati probleme?
LINK+
Program 2010
Servicii 2010
Piata Unica Europeana  
 

Enterprise Europe Network Constanta

Un sprijin mare pentru întreprinderi mici

Scopul Enterprise Europe Network este de a ajuta intreprinderile mici si mijlocii sa isi dezvolte potentialul de inovare si sa le sensibilizeze cu privire la politicile Comisiei. Lansata in februarie 2008, aceasta noua initiativa a Comisiei Europene ofera antreprenorilor un serviciu de tip ghiseu unic la care sa poata solicita consiliere si sa beneficieze de o gama vasta de servicii de sustinere a afacerilor usor accesibile.

Deseori, intreprinderile mici, in special atunci cand se afla la inceput, nu dispun de resursele necesare pentru a urmari indeaproape multiplele tipuri de asistenta pe care le pot asigura programele UE si nici nu sunt intotdeauna capabile sa exploateze pe deplin potentialul de inovare si de piata al produselor lor sau sa beneficieze de noi oportunitati de afaceri, indeosebi in afara celor deja cunoscute.

Enterprise Europe Network acopera aceasta lacuna. Avand peste 500 de puncte de contact si aproape 4 000 de angajati cu experienta, este cea mai larga retea din Europa care ofera expertiza si servicii pentru intreprinderi. Acestea sunt disponibile societatilor comerciale de orice dimensiune, indiferent daca acestea desfasoara activitati de productie sau ofera servicii, desi sunt orientate in primul rand catre IMM-uri, institute de cercetare, universitati, centre tehnologice, agentii de dezvoltare a afacerilor si inovarii.

Reteaua poate ajuta clientii atunci cand acestia cauta parteneri de afaceri, in special in afara propriei lor tari, sa pregateasca vizite individuale la fata locului pentru a evalua nevoile unei firme si ofera consiliere intr-o gama larga de aspecte de ordin comercial. O baza de date verificata permite diferitor puncte de contact sa pastreze in permanenta legatura unele cu altele si sa intruneasca ofertele si cererile de parteneriat.

Desi furnizarea de fonduri direct catre firme nu este posibila, reteaua poate explica posibilitatile de finantare care exista in cadrul diferitor programe UE. Un ghiseu unic pentru toate serviciile pentru a incuraja economia bazata pe cunoastere.

Avantajul Enterprise Europe Network consta in faptul ca toate serviciile sunt oferite in cadrul unei singure entitati, reducand birocratia si confuzia ce apare atunci cand nu se stie in mod clar carei organizatii ar trebui sa i se adreseze o anumita chestiune.

Inovatiile tehnologice sunt esentiale pentru dezvoltarea economica locala pe intreg teritoriul Europei. Prin urmare, reteaua isi propune in mod special sa incurajeze comunitatea bazata pe cunoastere. Procesele inovatoare nu numai ca permit societatilor comerciale sa dezvolte bunuri si servicii noi si sa scada costurile prin imbunatatirea tehnicilor de productie, ci pot contribui, de asemenea, la eficienta energetica - o prioritate care a ajuns repede in fruntea agendei UE. Promovarea inovarii pentru a consolida economia Europei este extrem de importanta pentru Comisia Europeana, in cadrul strategiei reinnoite de la Lisabona pentru crestere si locuri de munca.

Experienta si profesionalism

Toate organizatiile din noua retea, cu diferitele lor calificari in afaceri, cercetare si industrie, au o experienta vasta in acordarea de asistenta firmelor mici. Majoritatea au participat deja la cele doua retele anterioare de sprijin - Centrele de informare europeana (Euro Info Centres - EIC) si Centrele releu pentru inovare (Innovation Relay Centres - IRC)- care au functionat timp de 20, respectiv 12 ani. Prin imbinarea tuturor acestor servicii si adaugarea de servicii noi, noua retea asigura o abordare mai integrata, mai ales intrucat consortiile implicate sunt mai extinse decat pana acum.

Reteaua asigura nu doar posibilitatea unor sinergii mai puternice, ci si o apropiere mai mare de clientii sai potentiali.

Numarul mare de puncte de contact din fiecare regiune geografica face ca antreprenorii sa beneficieze de asistenta in afaceri chiar "la poarta" firmei.

Drum cu doua sensuri intre antreprenori si factorii de decizie ai UE

Asigurarea de asistenta practica si consiliere pentru intreprinderi reprezinta doar unul dintre modurile in care reteaua poate ajuta IMM-urile. De asemenea, aceasta va face mai bine auzita vocea intreprinderilor in cadrul procesului decizional al UE. Reteaua poate fi folosita ca un panou de rezonanta, prin care sunt canalizate comentariile, punctele de vedere si observatiile antreprenorilor catre factorii de decizie din Bruxelles pentru ca acestea sa fie incluse in discutiile referitoare la viitoarele initiative politice.

Europe Enterprise Network
EEN

Enterprise Europe Network

Ce este?
Servicii
Consultari publice
Angajamentul Europei fata de intreprinderile mici
Reteaua in Romania
Stiri
Oportunitati de afaceri
Oportunitati de inovare

Vizitati site-ul ERBSN la adresa: www.enterprise-europe-erbsn.ro
Chestionar EEN

Chestionar de evaluare

Descarcati chestionarul de evaluare a serviciilor Centrului Enterprise Europe Constanta si trimiteti-l pe e-mail een@ccina.ro sau fax 0241 619454.
Va multumim!
Format Word
Format PDF
RO-SMEP

 

Design & Programming: BlueChip - One Step Ahead